Cortegiul lui Aurel Vlad este, fara dubiu, o lucrare exemplara, demna de toata atentia. Sper ca atit structura compozitiei, cit si amplasarea cu totul inspirata sa o feresca de avansurile politicianiste si de protocolul parazitar care ar transforma-o in altceva decit este - o opera de arta valoroasa, deosebit de expresiva, pe masura temei abordate. In anul din urma, putin inaintea Craciunului, am revazut citeva locuri din Maramures pe care le pretuiesc in chip deosebit: Baia Mare si cetatea veche, complexul monahal de la Birsana, Sighetul - cu al sau deja emblematic "Memorial". Cea din urma destinatie a fost si ocazia de a reflecta asupra felului in care se pozitioneaza astazi artele vizuale in raport cu istoria recenta. Doua sint subiectele care ar merita un tratament artistic privilegiat: rezistenta anticomunista de pina in 1989 si evocarea victimelor revolutiei. Cum arata lucrarile tematice expuse pina acum in orasele noastre mai importante? Sa luam, de pilda, cazul Bucurestiului. "Piata Revolutiei" consemneaza doua esecuri de anvergura. Conceput de inginerul Alexandru Ghildus, "Memorialul Renasterii - Glorie Eterna Eroilor si Revolutiei Romane de la 1989" este o materializare nefericita a sensibilitatii estetice a lui Ion Iliescu (sustinatorul proiectului), slefuita pe calapodul kitsch-ului grandios, accesat cu ocazia numeroaselor comemorari partinice sau a vizitelor de documentare din Coreea comunista. Procedind la un fel de hermeneutica spontana, hitrii bucuresteni au supralicitat sensul megalitului vertical, depasind in apelative toate intentiile auctoriale. Supranumele atribuite monumentului scutesc de grija oricarei descrieri: teapa lui Ghildus, vector cu coronita, cartof tras in teapa, scobitoare cu maslina, ghildusa piramida, cutitul din inima lui Iliescu, creier pe bat, cartoful revolutiei, teapa revolutiei, ou pe bat, testicul la frigare, teapa de 56 de