Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reforma statului: Doamne ajută şi scapă cine poate!

Publicat in Jurnalul, marți 12 aprilie 2011 ·

Guvernanţii noştri par să fie adepţi fa­na­tici ai minimalismului. Mai puţine şcoli şi mai puţini profesori înseamnă, cică, un straşnic progres pentru edu­ca­ţia populaţiei – prioritate naţională, de altfel. Şi Sănătatea va profita – ni se spune – de pe urma unei „reforme” după aceeaşi reţetă. Până acum, ro­mânii s-au chinuit ca proştii fiindcă aveau prea multe spitale... Dar, gata, câr­macii înţelepţi ai naţiunii au găsit so­luţia să ne curme suferinţele.

Mai puţini medici înseamnă, automat, mai puţini pacienţi. Sigur, se vor înmulţi bolnavii. Dar nu pentru multă vreme. Fiindcă un alt mare avantaj al acestei „reforme” este accelerarea „ieşirilor din sistem”. Ceea ce va aduce economii majore nu doar la bugetul asigurărilor de sănătate, ci şi în sistemul de pensii. Se va rezolva şi dezechilibrul dintre po­pulaţia activă şi cea inactivă. Bomba demografică va fi în sfârşit dezamorsată, fără să fie nevoie de măsuri pentru încurajarea natalităţii. Populaţia României va întineri mult mai rapid, prin selecţie naturală.

Trăieşte cine are zile! Cam aşa s-ar putea rezuma programul sanitar al actualei Puteri. Despre alte for­me de asistenţă pentru persoane aflate în dificultate nici nu poate fi vor­ba. Traian Băsescu ne-a spus răs­pi­cat să ne scoatem din cap gărgăunii des­pre „statul social”. Emil Boc a am­pli­­­ficat semnalul transmis de la Co­tro­ceni şi ne-a dojenit că ne-am lăsat transformaţi de perfida Opoziţie într-o naţiune de pomanagii. „La mun­că, nu la întins mâna!” – ne stri­gă, indignat, premierul care a adus şo­­ma­jul pe culmi istorice.

Şi fiindcă pomana e treaba babelor pioase, nu a unui stat serios, strategii PDL au mai venit cu o idee: protecţia socială să fie pasată Bisericii! Să se spele popii pe cap cu enoriaşii pauperi, degrevând astfel funcţionărimea laică de o sarcină dificilă.

Din perspectiva puterii, manevra are două mari avant

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°