Trei dintre cei cinci membri ai comitetului Nobel norvegian au avut obiecţii faţă de atribuirea premiului Nobel pentru pace preşedintelui american Barack Obama, afirmă astăzi tabloidul norvegian Verdens Gang (VG), relatează AFP. " VG a discutat cu anumite surse, care au confirmat impresia că majoritatea membrilor comitetului Nobel iniţial nu erau decişi să acorde premiul pentru pace lui Obama ", scrie ziarul.
Comitetul Nobel a surprins vineri, acordând Nobelul pentru pace preşedintelui american, la mai puţin de nouă luni de la preluarea funcţiei, "pentru eforturile sale extraordinare în vederea reconstruirii diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare".
" Comitetul a fost unanim " în decizia sa, a spus secretarul Geir Lundestad.
Însă, potrivit cotidianului, Inger-Marie Ytterhorn, reprezentanta desemnată de dreapta populistă, a condus fronda, punându-şi întrebări despre capacitatea lui Obama de a-şi respecta promisiunile. De asemenea, Kaci Kullmann Five, reprezentantă a Partidului Conservator, şi Aagot Valle, reprezentanta Stângii socialiste, au avut obiecţii.
Candidatura lui Obama a fost susţinută de preşedintele comitetului, Thorbjoern Jagland, şi de Sissel Roenbeck, ambii desemnaţi de Partidul Laburist.
" În fiecare an, începem cu mulţi candidaţi şi cu multe puncte de vedere diferite şi cădem de acord pe parcursul discuţiei. Anul acesta nu a făcut excepţie ", a spus Lundestad astăzi.
Ytterhorn şi Five au spus că susţin decizia finală luată de comitet.