Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricoul prezidenţial

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 8 octombrie 2007 ·

Niciodată până acum - şi, probabil, că va fi foarte greu şi de acum înainte - instutuţia prezidenţială nu s-a situat la un nivel atât de scăzut al autorităţii şi respectului.

Au mai fost şi înaintea lui Traian Băsescu preşedinţi înjuraţi şi calomniaţi, dar aceştia şi-au păstrat o anumită demnitate, necoborându-se la subsolul dialogului de mahala. Traian Băsescu dovedeşte, după aproape trei ani, că nu se poate ridica, oricâte eforturi ar face, la un nivel de decenţă, obligatoriu într-o societate care pretinde că a coborât din copac de mai de multişor. Nici hârtia nu poate să cuprindă tot ce a debitat - ca provocare sau răspuns - de la preluarea mandatului, în dialogul său cu presa sau cu celelalte instituţii ale statului. Personaj dual, preşedintele Traian Băsescu a fost în permanenţă amendat de matelotul Traian Băsescu, cel care nu s-a simţit în apele lui decât în mediul cârciumii şi al replicilor deochiate. Este o a doua natură, o pornire pe care pur şi simplu nu şi-o poate stăpâni! Ultima sa ispravă, de joi, de la Şantierul MAKITA (nume predestinat pentru o inaugurare prezidenţială), mahmur după moţiunea de cenzură, i-a răspuns unei (alte) ziariste în cea mai golănească manieră: întrebat dacă face vreo declaraţie referitoare la rezultatul votului din Parlament, s-a oferit să i-o fuck-ă la ea la birou! Şi asta în hazul grosier al unei asistenţe pe măsură, încântate de vocaţia spirituală a „marelui frate”. Este, desigur, posibil, ca această repli-că să-i mai aducă preşedintelui câteva puncte de popularitate în mediul care-i este şi care-l simte familiar. Pentru instituţia prezidenţială este, însă, un dezastru. Ea nu va mai putea fi disociată, multă vreme de acum încolo, de tenta lipsită nu doar de o anumită austeritate, dar şi de minimul de seriozitate necesar pe care i-a dat-o un preşedinte fără drag de carte, dar cu mare propensiune spre harţă şi scandal. De

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 54 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 10 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 51 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 48 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°