Economia Chinei a înregistrat anul trecut o creştere de 7.8%, reprezentând cel mai slab ritm de creştere după 1999.
Pentru al doilea an la rând Produsului Intern Brut (PIB) al Chinei este în scădere, după un avans de 9,3% în 2011 şi 10,4% în 2010. Produsul Intern Brut al Chinei a ajuns în 2012 la 51.900 miliarde de yuani (8.280 miliarde de dolari), consolidând poziţia de a doua economie a lumii, după SUA. Conform datelor prezentate de Biroul naţional de statistică (NBS) prezentate de Agerpres, acest regres vine ca urmare a crizei financiare şi a scăderii cererii pentru exporturile chineze, mai ales în SUA şi Europa.
În ultimul trimestru din 2012, economia a urcat cu 7,9%, datorită redresării exporturilor, a producţiei industriale şi a vânzărilor cu amănuntul care au crescut peste aşteptări. Exporturile chineze au înregistrat în ultimul trimestru din 2012 un avans de 14,1%, semnalând redresarea cererii pentru produsele fabricate în statul asiatic. Reacţia pieţelor după publicarea datelor privind evoluţia economiei chineze a fost în general pozitivă, acţiunile burselor din Asia înregistrând creşteri vineri, iar preţul barilului de ţiţei a urcat.
Noii lideri de la Beijing trebuie să stabilizeze economia anul acesta, să păstreze un nivel scăzut al şomajului şi să evite creşterea preţurilor locuinţelor şi a ratei inflaţiei, care ar putea afecta măsurile de stimulare a economiei, se arată în declaraţia NBS. China trebuie să-şi reechilibreze economia, mult prea dependentă de investiţii, pentru a da un rol mai mare consumului gospodăriilor, în timp ce exportatorii chinezi suferă de pe urma crizei din Europa. Pentru a susţine activitatea economică, Banca Centrală a Chinei a redus de două ori dobânda de bază şi a scăzut rezervele minime obligatorii în trei rânduri, pentru a le permite băncilor să acorde mai multe credite.
Economia Chinei a înregistrat