SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Uneori, ca să fii prost, dar prost de tot, trebuie să te ajute mintea. Să-ţi meargă mai departe decît e cazul. Vorbele astea le ştiu de la un fost inspector în Ministerul Culturii, care, cînd mă întîlnea pe la sindrofii artistice în provincie, ţinea să-mi povestească unele incidente pline de absurd din viaţa lui.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Uneori, ca să fii prost, dar prost de tot, trebuie să te ajute mintea. Să-ţi meargă mai departe decît e cazul. Vorbele astea le ştiu de la un fost inspector în Ministerul Culturii, care, cînd mă întîlnea pe la sindrofii artistice în provincie, ţinea să-mi povestească unele incidente pline de absurd din viaţa lui. Dacă mă vedea la Ploieşti sau la Videle, era rezervat şi se purta de parcă nu stătuserăm niciodată de vorbă. În schimb, cînd ne nimeream la Suceava ori la Sighetu Marmaţiei, depărtarea de Bucureşti, de locul faptei, cum ar spune criminaliştii, îl făcea să se simtă cumva dezlegat de un legămînt cu el însuşi şi mi se destăinuia într-un chip care friza adesea indecenţa. Aş fi putut să scriu din poveştile lui o nuvelă cu şapte-opt capitole, care să aibă titluri de oraşe dinspre marginile ţării. La Timişoara, bunăoară, m-a scos din hotel tîrziu după zece seara, m-a plimbat pe nişte străzi pustii şi mi-a istorisit o iubire de-a dumnealui, ratată din cauza unui fir de păr. Femeia, cu care urma să se vadă în camera ei din vila Mona, era o frumuseţe. N-ar fi fost o simplă cucerire, cum se petrec atîtea cînd bărbaţii şi femeile pleacă singuri la băi, la Călimăneşti. În cele cîteva zile de plimbări romantice şi de destăinuiri mai mult decît angajante, inspectorul se gîndise serios la căsătorie. Goală, femeia era parcă şi mai atrăgătoare. Numai că, la lumina veiozei, care-i rotunjea într-un mod cinematografic sînii, bărbatul a observat, în marginea bănuţului din care răsărea sfîr
