Ziarele locale de astăzi vorbesc despre interesul procesatorilor de lapte în a obţine avize pentru exportul produselor în Comunitatea Europeană, despre controversele pe care le stârneşte bacalaureatul în rândul profesorilor, dar şi despre numărul de dosare soluţionate de parchetele vrâncene.
Cinci procesatori de lapte, interesaţi de export (Ziarul de Vrancea)
Procesatorii de lapte vrânceni interesaţi de obţinerea avizelor pentru a exporta produsele în Comunitatea Europeană au mai fost păsuiţi încă un an. Astfel, unităţile se pot pune la punct cu condiţiile impuse de CE şi anul acesta, după ce s-a ajuns la concluzia că standardele impuse de comunitate sunt încă imposibil de îndeplinit ca la carte. În Vrancea, singurul procesator de lapte autorizat în acest moment este Vranlact SA Focşani, iar o altă unitate de la Milcovul se află în perioada de autorizare condiţionată. Alte trei unităţi din judeţ cochetează cu ideea, până acum fiind însă doar înregistrate.
Bacalaureatul stârneşte controverse în rândul profesorilor (Monitorul de Vrancea)
Directorii de licee ar vrea ca prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat, care va începe luni, să se susţină după-amiază pentru că în caz contrar, activitatea celorlalţi elevi va fi afectată.
La această concluzie au ajuns câţiva directori ai liceelor din Focşani, care spun că acest examen nu va face altceva decât să tulbure activitatea şcolară a celorlalţi elevi care vor fi neglijaţi de cadrele didactice implicate în examinarea elevilor de clasa a XII-a. Elevii de clasele IX-XI îşi vor desfăşura orele de Limba şi Literatura Română în compania unor cadre didactice suplinitoare.
În 2009 - Peste 17.000 de dosare de soluţionat la parchetele vrâncene (Monitorul de Vrancea)
În cursul anului trecut, procurorii din unităţile de parchet vrâncene au avut de soluţionat 17.207 cauze. Dintre ace