Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la Moisei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Părinţii elevilor de la şcoala din cartierul Lunca de Jos s-au revoltat împotriva comasării claselor. Aceştia au aflat de pe internet că, din toamnă, există posibilitatea ca patru clase de la Structura nr. 4 din Moisei să fie comasate.

Potrivit proiectului făcut de Inspectoratul Şcolar, din cele 4 clase din ciclul primar trebuie să rămână doar 3. La fel se va întâmpla şi la ciclul gimnazial. Părinţii se plâng că prin reintroducerea învăţământului simultan, prin care elevii din mai multe clase vor învăţa împreună, se va pierde calitatea procesului educaţional.

20 de părinţi revoltaţi au vrut ieri seară să intre în audienţă la primar, pentru a primi lămuriri cu privire la schimbările care vor avea loc în învăţământ. „Ne-au ţinut la poartă. N-am fost lăsaţi să intrăm. Foarte bine, de acum, şi taxele am să le plătesc tot la poartă", spune Vasile Coman, care are doi copii la şcoala de cartier. La insistenţele reporterilor de la Adevărul de Seară, în jurul orei 20.00, părinţii au fost invitaţi la o discuţie în sediul Primăriei.

„Nu vrem să ne fie transportaţi copiii la alte şcoli. E prea obositor pentru ei! Din centrul comunei până la noi sunt 5 kilometri. Iar asta, cu comasarea, e cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o vreodată!", a afirmat revoltat Simion Tomoiagă. În prezent, la şcoala din Lunca de Jos sunt înscrişi 50 de elevi în ciclul primar şi 47 în cel gimnazial.

Primarul spune că decizia a fost luată ca urmare a numărului mic de elevi. „Altă variantă ar fi ca cei şase elevi care vor începe clasa întâi să fie zilnic transportaţi la şcoala din centru. Nu cred că se va suplimenta bugetul, dar facem eforturi să rezolvăm situaţia", a explicat Şteţco.

Legea spune că în cazul în care numărul elevilor din două clase ale aceluiaşi ciclu nu depăşeşte 25 acestea trebuie comasate. Pentru a calma spiritele, primarul Toader

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 51 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 31 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 41 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 22 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 59 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°