Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul T4

Publicat in GAZETA de SUD, luni 27 octombrie 2008 ·

Domnul ministru Gheorghe Eugen „Mengele“ Nicolăescu a făcut primul pas spre relansarea „Programului de eutanasiere T4“, pe care, cu mare regret, führerul Adolf Hitler a fost nevoit să-l oprească cu zeci de ani în urmă, la presiunile Bisericii Catolice. Iată că visul führerului începe să prindă contur prin eforturile conjugate ale specialiştilor în exterminare de la Ministerul Sănătăţii Publice. Acest minister a promovat în ultimii ani diferite măsuri de exterminare lentă a românilor. Numărul de paturi din spitale a fost redus sub limita umanului, astfel că prin spitale bolnavii sunt aşezaţi câte doi în pat. Nu mai amintesc de mizeria din unităţile spitaliceşti. Sistemul asigurărilor de sănătate este mereu în criză, medicamentele sunt tot mai scumpe, iar cele gratuite sunt pe cale de dispariţie, medicii pleacă din ţară din cauza salariilor de mizerie, corupţia bântuie prin sistemul de sănătate românesc. Deoarece românii încă rezistă la aceste măsuri de exterminare, o comisie ministerială formată dintr-un fel coordonatori de lagăre de concentrare a conceput un proiect de ordin în care se precizează că bolnavii care sunt într-o stare extrem de gravă şi nu mai au nici o şansă de supravieţuire nu trebuie ţinuţi pe aparate în secţiile de anestezie şi terapie intensivă. Ordinul respectiv împarte bolnavii în două categorii de pacienţi pentru care îngrijirea specială în terapie intensivă trebuie înlocuită cu tratamentul obişnuit: pacienţii cu risc mic de deces şi pacienţii cu risc foarte mare. Pacienţii aflaţi în stare terminală sunt consideraţi în textul proiectului de ordin ca fiind „prea bolnavi pentru a beneficia de îngrijirea în Terapie intensivă“. Altfel spus, în spitale se vor crea un fel de secţii de triaj, unde se va stabili cine are dreptul să fie ajutat să rămână în viaţă şi cine îşi pierde acest drept. Alt specialist în exterminare, „kapo“ Şerban Marinescu, preşe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 40 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°