“În momentul în care am aprobat legea descentralizării, preşedinţii de consilii judeţene şi primarii au primit mai multe atribuţii. Este vorba de cinci milioane de euro pe care Guvernul are sarcina să îi găsească”. Astfel îşi justifică senatorul PSD, Trifon Belacurencu, semnătura şi votul dat pe actul normativ prin care Camera superioară a Parlamentului a decis joi după-amiază majorarea salariilor pe care le primesc două categorii “defavorizate” de bugetari: primarii şi şefii de CJ-uri (detalii aici).
Intereseant, nu?
Pe de o parte, parlamentarii şi baronii locali ai USL le spun românilor că este absolut necesară descentralizarea, chiar şi fără regionalizare; şi că “activul” din administraţie e gata-gata să se sacrifice pentru binele comun, să îşi asume rolul uriaş şi gama largă de responsabilităţi noi, căci dorinţa de a se apropia de cetăţean e arzătoare.
Doar că, după introducerea de mai sus, croită ca pentru naivi, apare un set nou de pretenţii: e nevoie de bani în plus la salariu pentru munca în plus de la birou.
Asta e logica, ăsta e raţionamentul, asta e România în care trăim şi ei sunt aleşii.
Pentru că tot am pomenit aici de descentralizare, merită să reţinem un pasaj din scrisoarea deschisă adresată, tot joi, premierului Ponta de către preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu. Iată, deci, cât e de septic tot procesul: “Din păcate, înainte de a intra în vigoare această lege (a descentralizării -n.r.), a început un adevărat proces de devalizare a acelor structuri care vor trece la autorităţile judeţene şi locale. Bunurile materiale ale acestora sunt transferate pe şest şi extrem de rapid de la actualii administratori spre agenţiile şi instituţiile care rămân în subordinea ministerelor”.
La cât de obscur este transferul de putere către baronii locali, intermediat de Dragnea, acuzaţiile lansate de Uiore