Michel Camdessus, fostul şef al FMI, invitat special la Gala ZF15 de pe 27 noiembrie, a condus cea mai puternică instituţie financiară internaţională în timpul unora dintre evenimentele care au marcat istoria recentă a lumii, de la căderea comunismului în Europa, până la criza asiatică de la sfârşitul anilor ’90, naşterea monedei euro şi globalizarea accelerată.
El a preluat funcţia de director general al Fondului la începutul lui 1987, în plin război rece, venind de pe poziţia de guvernator al băncii centrale a Franţei. Ulterior a primit încă două mandate, retrăgându-se în februarie 2000, când „bula dot-com“ din Statele Unite se umflase la maximum pe piaţa Nasdaq.
Economistul francez şi-a început misiunea de şef al FMI în ultima parte a anilor ’80, când rănile provocate de criza datoriilor din America Latină începeau să se închidă, procesul fiind accelerat de proiectul aşa-numitelor obligaţiuni de refinanţare a datoriilor „Brady bonds“ iniţiat de fostul secretar al Trezoreriei SUA Nicholas Brady şi susţinut de Fond.
FMI s-a implicat în rezolvarea crizei încercând să impună în mari state ale Americii Latine programe de austeritate care au transformat repede instituţia în „inamicul public numărul unu“. La sfârşitul anilor ’80 autorităţile din Brazilia s-au angajat să nu mai semneze niciodată acorduri cu FMI. Camdessus a fost de acord cu ştergeri de datorii, însă în schimbul implementării de politici de reformă, şi a susţinut programe de reducere a datoriilor pentru Costa Rica, Mexic şi Venezuela.
Pe parcursul celor 13 ani în care Camdessus s-a aflat la conducerea FMI, România a semnat cinci acorduri de tip stand-by cu instituţia financiară internaţională, însă niciunul nu a fost dus până la capăt, din cauza incapacităţii autorităţilor de a respecta programele de reformă asumate iniţial. Paradoxal, în epoca Ceauşescu România r