Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datornici peste noapte la Casa de Pensii

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 noiembrie 2007 ·

» Constantenii s-au trezit cu datorii vechi de ani de zile.

» Oscar Benes este acuzat ca a gestionat deficitar situatia.

» Persoanele pagubite sunt nevoite sa achite sumele restante, chiar daca nu au fost anuntate din timp.

Carmen Raducu, fostul director al Casei Judetene de Pensii Constanta, a ocupat functia de conducere timp de cateva luni, fara a se preocupa prea mult de dosarele populatiei. Peste noapte, sute de oameni s-au trezit cu datorii de zeci de milioane la CJP, fara a sti cum s-au acumulat sumele respective. "Am primit o instiintare prin care eram somata sa achit suma de 137 de lei. Nu mi-a venit sa cred pentru ca eu am facut lichidarea in urma cu doi ani si, la acea vreme, mi s-a spus ca este totul in regula. Cand am fost sa achit suma am intrebat despre ce este vorba si mi s-a explicat ca in momentul in care intarziam o zi sau doua cu plata la CJP eram penalizata. Mi-au dat un desfasurator pe care erau trecute intarzieri din 2001, care nu au fost anuntate niciodata. Daca stiam din timp, nu acumulam aceasta datorie. Preferam sa platesc atunci o suma mult mai mica", a declarat Mariana A. Carmen Raducu cunostea situatia persoanelor datornice, insa a preferat sa dea vina pe actualul director care a fost repus in functie, Oscar Benes. "Nu stiu ce s-a intamplat in acea perioada pentru ca nu eu raspundeam de datoriile oamenilor. Aceasta femeie este un caz fericit, pentru ca exista persoane cu datorii de zeci de mii de lei", a sustinut Carmen Raducu. O alta sursa din interiorul CJP, care a preferat sa-si pastreze anonimatul, a declarat ca sunt foarte multi debitori la Casa de Pensii care au acumulat datorii mari pentru ca nu au fost anuntati ca fiecare zi de intarziere este transformata intr-o suma restanta. Dintr-o eroare de gestiune, sute de persoane sunt nevoite sa achite datorii vechi de ani de zile, de care nu au avut habar. » Constant

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 4 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°