Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a simţit Cioacă după noaptea în care se spune că ar fi omorât-o pe Elodia

Publicat in Jurnalul, luni 9 septembrie 2013 ·

Primul termen din procesul în care Curtea de Apel Piteşti îl judecă pe Cristian Cioacă a fost un maraton ce a durat 7 ore. Fără niciun minut de pauză. Completul format din două judecătoare a început în forţă şedinţa, atrăgând atenţia celor prezenţi în sală să nu folosească reportofoane şi să respecte solemnitatea actului de justiţie.

Publicul consumator de “procesul Elodiei” s-a subţiat. Azi, pe lângă corespondenţii locali ai televiziunilor, mai erau prezenţi în sală doar doi-trei curioşi. Printre ei, şi o doamnă cu vizibile probleme psihice, încărcată de paporniţe, care venise să reclame că ea a trimis-o pe Elodia în Dubai, iar fapta are o legătură strânsă cu răpirea jurnaliştilor din Irak. Când împricinata a început să comenteze cu glas tare ce auzea în şedinţa de judecată, a fost evacuată din sală, cu tot cu paporniţe.

“Aştept întrebările”

Şedinţa a început la ora 8:30, cu solicitarea reprezentantei Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Piteşti ca această instituţie şi, implicit, Primăria Piteşti să fie scoase din cauză, interesele copilului Elodiei fiind reprezentate de curatorul acestuia. “Minorul nu se află într-o situaţie excepţională, tatăl acestuia, adică inculpatul, nefiind decăzut din drepturile părinteşti”, a subliniat jurista DGASPC Piteşti.

La prezidiu, judecătoarele se consultă între ele, acoperindu-şi feţele cu foi A4, pentru ca cei din sală să nu le citească pe buze. Pe Cioacă, aflat în boxa acuzaţilor, imaginea îl amuză şi pufneşte în râs. A renunţat la cămaşa neagră cu care venea până acum în instanţă şi poartă una cadrilată, albastru cu gri. Are însă acelaşi costum de haine negru, cel pe care Elodia i l-a adus cadou din Dubai în august 2007. Boxa în care stă, încadrat de doi gardieni de la Penitenciarul Colibaşi, e pe colţul încăperii şi are un gard înalt, de aproape un metru şi jumătate. Deşi nu e deloc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 24 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 8 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 24 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antena 1 a dat în judecată ProTV. Scandal interminabil cu chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

Ziare.com acum 34 minute
Conflictul dintre Antena 1 și foștii ”Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea se extinde și asupra postului ProTV, care a anunțat recent revenirea celor trei bucătari la emisiunea concurentă ”Master Chef”. Conform Pag

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 2 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat de când s-a născut. Fratele lui de 10 ani are şi el tuse convulsivă/ Avertismentul medicilor: Dacă aceste cazuri încă nu sunt de ATI, nu înseamnă că altele nu vor fi

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a relatat, într-un interviu acordat News.ro, că în unitatea sanitară medicii au îngrijit un copil de numai doi ani care a avut în acelaşi timp şi ruj

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°