Şapte oameni disperaţi se ascundeau, în urmă cu aproape 10 ani, într-un container, ca să ajungă în Canada. Au călătorit aproape 6.000 de km, într-un container de 12 metri lungime, 2 metri lăţime şi 2,4 înălţime, speriaţi şi înfometaţi, pe punctul de a se sufoca, cu teama că vor fi găsiţi şi aruncaţi peste bord.
Jurnaliştii canadieni de la Toronto Sun i-au găsit pe bărbaţii care şi-au riscat viaţa în urmă un deceniu şi care astăzi sunt prosperi oameni de afaceri.
În urmă cu un deceniu, s-au urcat în containerul de oţel aflat într-un tren, în Italia, iar pentru călătoria ce avea să-i ducă peste Atlantic au plătit câte 700 de dolari de persoană. Unul dintre români, Vasile Caniuca, astăzi patronul unei importante companii de construcţii din Londra, venea împreună cu prietenul său tocmai de la Atena, unde fuseseră de mai multe ori bătuţi şi alungaţi pentru că muncea ilegal.
În containerul care se îndrepta, cu trenul, spre portul italian Livorno, au fost nevoiţi să se îngrămădească printre sticlele de vin care urmau să ajungă la Halifax. Îşi luaseră cu ei pâine uscată, peşte uscat şi ciocolată cât să le ajungă 30 de zile, plus câte o pereche de haine de schimb, o pătură, un fierăstrău şi un burghiu.
Au muncit cu rândul, până au reuşit să facă găuri în pereţii containerului, pentru a putea respira. Înainte de a fi îmbărcat pe cargoul israelian care urma să-i ducă în Canada, containerul a fost ţinut câteva zile în port, pe o căldură care a făcut ca oţelul containerului să se încingă atât de tare, încât bărbaţii au fost pe punctul de a renunţa la călătorie, de teama că vor muri sufocaţi.
Când containerul a ajuns pe vapor, au urmat zilele de întuneric, de înfometare, de făcut nevoile în pungi şi teamă că ar putea fi găsiţi de marinari şi aruncaţi peste bord.
Când au ajuns, în sfârşit, la Halifax, au simţit cum