Shimon Peres, unul dintre părinţii fondatori ai Israelului, a devenit, ieri, preşedintele statului evreu. La 83 de ani, Peres a fost ales, ieri, după ce a obţinut sprijinul a 86 dintre cei 120 de membri ai Knessetului (Parlamentul), în cel de-al doilea şi ultimul tur de scrutin.
Îi va succeda în funcţia de preşedinte lui Moshe Katzav, acuzat de viol şi hărţuire sexuală. Peres, candidat din partea partidului la putere Kadima, a rămas singurul candidat după ce ceilalţi doi candidaţi, printre care deputata Colette Avittal, de origine română, s-au retras din cursă, după primul tur de scrutin.
În 2000, Peres, laureat al premiului Nobel pentru Pace şi, potrivit experţilor străini, “părintele” programului nuclear israelian, care a făcut din statul evreu cea de-a şasea putere atomică din lume, era învins în scrutinul prezidenţial chiar de Moshe Katzav.
Figură istorică a Partidului Muncii, Peres nu a ezitat să-l părăsească pentru a se alătura formaţiunii Kadima a lui Ariel Sharon, condusă în prezent de premierul Ehud Olmert, cu scopul de a promova pacea, care, potrivit lui, constituie obiectul vieţii sale. (A.M.M.)
Shimon Peres, unul dintre părinţii fondatori ai Israelului, a devenit, ieri, preşedintele statului evreu. La 83 de ani, Peres a fost ales, ieri, după ce a obţinut sprijinul a 86 dintre cei 120 de membri ai Knessetului (Parlamentul), în cel de-al doilea şi ultimul tur de scrutin.
Îi va succeda în funcţia de preşedinte lui Moshe Katzav, acuzat de viol şi hărţuire sexuală. Peres, candidat din partea partidului la putere Kadima, a rămas singurul candidat după ce ceilalţi doi candidaţi, printre care deputata Colette Avittal, de origine română, s-au retras din cursă, după primul tur de scrutin.
În 2000, Peres, laureat al premiului Nobel pentru Pace şi, potrivit experţilor străini, “părintele” programului nuclear israelian, care a făcut