Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE ar putea să păsuiască Grecia în ceea ce privește implementarea reformelor

Publicat in Adevarul, marți 15 mai 2012 ·

Liderii europeni au lăsat să se înțeleagă că-i vor da Greciei timp pentru a-și respecta angajamentele luate cu privire la reducerile de cheltuieli bugetare atâta timp cât politicienii dezbinați vor reuși să cadă de acord asupra unei coaliții de guvernământ care să accepte necesitatea implementării acestor măsuri.

Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului, s-a referit la o posibilă ieșire a Greciei din zona euro ca fiind „o prostie” și doar „propagandă”, atenționând , însă, că doar un guvern funcțional poate să renegocieze aspectele condițiilor prevăzute în ajutorul financiar de 240 de miliarde de euro acordat Greciei, anunță agenția de știri Bloomberg.

Află cine este Alexis Tsipras, liderul Coaliției Stângii Radicale și omul care face cărțile în Grecia

Vezi cât riscă să piardă zona euro de pe urma situaței din Grecia

„Guvernul va trebui să respecte programul”, a declarat Juncker în cadrul unei conferințe de presă după întâlnirea miniștrilor de Finanțe ai țărilor zonei euro care a avut loc luni la Bruxelles. Totodată, Juncker a declarat că liderii europeni nu se vor arăta inflexibili în ceea ce privește amânarea termenilor de aplicare a măsurilor de austeritate în condițiile în care circumstanțele economice și politice se vor modifica în mod dramatic.

Grecia, un precedent periculos

Impasul politic grecesc în urma alegerilor din 6 mai a afectat sever evoluția burselor europene. Cursul euro a scăzut pentru a zecea oară în ultimele 11 zile iar acțiunile au pierdut câștigurile din ultimele două zile. Dobânzile obligațiunilor suverane spaniole, posibil următoarea țară care va avea nevoie de asistență financiară, au atins valorile maxime din ultimele cinci luni.

„Posibilitatea destrămării zonei euro este, din nou, luată în serios”, a declarat Marchel Alexandrovich, economist la Jefferies International în cadru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°