Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Papandreou: Datorită Guvernului Ponta, România e una dintre economiile din UE care cresc

Publicat in Romania TV, vineri 19 aprilie 2013 ·

Preşedintele Internaţionalei Socialiste, George Papandreou, a transmis, vineri, la Congresul PSD, un mesaj de salut colegilor social-democraţi. Acesta i-a felicitat pentru revenirea la guvernare şi a apreciat responsabilitatea de care dă dovadă Guvernul Ponta prin scăderea deficitului economic, care face din România una dintre economiile care cresc cel mai mult în Europa.

"Dragi prieteni social-democraţi (...) sunt încântat să mă aflu aici cu voi nu numai ca prieten, ci şi ca vecin şi ca aliat politic, reprezentant al Partidului Social Democrat, şi vă urez succes tuturor. După opt ani de prezenţă în opoziţie sunteţi din nou la guvernare, felicitări. (...) În jurul lumii, în cei 120 de ani de tradiţie socialistă, am avut valori şi tradiţii comune, valori şi tradiţii care se află în miezul mişcării de umanizare a capitalismului. Astăzi mişcarea noastră este una care-şi doreşte să umanizeze globalizarea, să lupte împotriva exceselor şi să sprijine dezvoltarea economică şi progresul, dar şi justiţia socială", a declarat George Papandreou.

El a apreciat că în România deficitul economic a scăzut cu 2,7% anul acesta datorită efortului Guvernului Ponta, astfel încât ţara noastră este acum una dintre economiile care cresc cel mai mult în Europa, scrie Agerpres.

"Austeritatea nu este o soluţie pentru criză şi pot spune că în Grecia a trebuit să preiau o poziţie foarte dificilă pentru a evita falimentul în sânul UE şi să lupt împotriva unor obstacole foarte mari. În Grecia a trebuit să facem sacrificii şi schimbări majore pentru a combate criza şi a trebuit să luptăm pe două fronturi pentru aceasta. În Europa conservatoare sunt mult mai multe probleme cu care ne confruntăm, nu numai cele legate de bănci, dar şi de sistemele financiare, mai ales după anul 2008. Şi acest lucru a însemnat o foarte mare durere atât pentru Grecia, cât şi pentru UE, care s-a tradu

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum 2 ore
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 2 ore
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Un autobuz și trei autoturisme au fost implicate într-un accident în Râmnicu Vâlcea. Doi pasageri, răniți

Ziare.com acum o ora
ISU Vâlcea a anunțat că un autobuz, în care se aflau zece pasageri, şi trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, marţi după-amiază, 14 mai, în municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite. A

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 3 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum 40 minute
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 4 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°