Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Doina Pană: „Iubesc foarte tare animalele, dar iubesc mai mult oamenii. Dacă s-a ajuns la ce s-a ajuns, sunt inclusiv pentru măsuri radicale”

Publicat in Adevarul, vineri 6 septembrie 2013 ·

În cadrul conferinţei de presă de astăzi, ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană a ţinut să precizeze că iubeşte animalele, însă iubeşte mai mult oamenii şi că în condiţiile date este şi pentru măsuri radicale, deşi a evitat să spună clar dacă va vota pentru sau împotriva eutanasierii maidanezilor.

„Eu sunt o foarte mare iubitoare de animale, în principal de câini. Vreau să vă spun că am avut un caine care a trăit 16 ani şi am suferit enorm în momentul în care a murit. Vreau să vă spun că copiii mei, în momentul în care au plecat, chiar dacă s-au dus la capătul lumii, pe coasta Pacificului şi-au dus cu ei căţelul cu avionul. Iubesc foarte tare animalele, dar iubesc mai mult oamenii. Si dacă s-a ajuns la ce s-a ajuns, sunt inclusiv pentru măsuri radicale, a precizat, în cadrul conferinţei de presă, Doina Pană.

Aceasta a mai dat de înţeles că situaţia la care s-a ajuns necesită măsuri radicale, întrucât la câţi maidanezi mişună pe străzi e cam greu să îi duci în adăposturi pe toţi. Nici comportamentul iubitorilor de animale care îi tolerează pe câinii fără stăpân lângă blocuri nu este pe placul ministrului pentru Dialog Social, care mai spune:

„Aceia nu primesc mâncare, ajung să se mănânce între ei, aşa nu îi salvezi, îi chinui şi supui şi omul la riscuri. Voi vota pentru măsurile care să reglementeze o situaţie normală.”

Potrivit acesteia legea ar urma să fie adoptată în Parlament, până cel târziu la sfârşitul săptămânii viitoare şi va acoperi toate administraţiile locale, indiferent că este vorba despre urban sau rural.

Vă mai recomandăm:

Ministrul Doina Pană: „În doi ani se va vedea în buzunarul omului de rând că suntem pe drumul cel bun”

Doina Pană, ministru pentru Dialog Social: Oltchim are peţitori în China

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 51 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 26 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 48 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 36 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 47 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°