La Moscova ar urma sa fie semnate luni acordurile privind livrarile rusesti de gaze naturale catre Ucraina, precum si tranzitul acestora. Premierul Iulia Timosenko se va deplasa din nou la Moscova, anunta Nezavisimaia Gazeta, pentru a pune la punct ultimele detalii.
"Sper ca prerogativele prim-ministrului Ucrainei nu au fost limitate sau anulate", scrie cotidianul citat, amintind afirmatia premierului Vladimir Putin dinaintea dificilelor negocieri cu Timosenko.
In ajun, dupa discutiile de la Berlin cu cancelarul Angela Merkel, la intrevederea cu redactorii sefi ai principalelor mass-media germane, Putin relatase ca, la sfarsitul anului 2008, partea rusa a propus Kievului un pret de 250 dolari mia de metri cubi, tinand cont de situatia economica a tarii.
"Au refuzat!", s-a minunat premierul rus, amintind ca in decembrie, autoritatile de la Kiev au refuzat ceea ce tot ele cerusera in octombrie.
In toamna, negocierile au fost purtate de Naftogaz sub conducerea lui Timosenko, iar semnarea documentelor in decembrie a fost boicotata de reprezentantii presedintelui ucrainean. "Nici noi nu intelegem foarte bine cine ce face si cu ce se ocupa", a subliniat Putin.
In momentul de fata, nu se cunoaste schema dupa care Ucraina va primi gaz. Incepand cu 2006, pozitia de monopol pe piata a fost ocupata de compania intermediara RosUkrEnergo. In toamna insa, Timosenko a reusit sa convinga partea rusa de necesitatea renuntarii la serviciile intermediarului si trecerii la contracte directe intre Naftogaz si Gazprom.
Sambata, presedintele Dmitri Medvedev a relatat ca, in tot acest rastimp, o parte a delegatiei ucrainene a solicitat mentinarea schemei cu intermediarul RUE, invocand indicatii 'de sus'. Medvedev a subliniat ca partea rusa nu este interesata de existenta unui intermediar. Intre timp, continua NG, s-a afla