Bucătarul şef de la „Valurile Dunării” provine dintr-o familie cu tradiţie în domeniul vinificaţiei, bunicul şi străbunicul său fiind pivniceri. Cu ocazia celor două vizite pe care le-a făcut Ceauşescu la Galaţi, în două decenii şi jumătate, Costel Stratulat a fost bucătarul ales pentru a-i prepara dictatorului bucatele preferate.
Costel Stratulat se poate mândri cu o carte de vizită impresionantă. După ce a terminat Liceul de alimentaţie publică, a fost ospătar la Restaurantul „Pescarul”, iar apoi a lucrat la bucătărie în perioada în care şi-a satisfăcut stagiul militar la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Bacău. A revenit apoi la „Pescarul”, ca şef de sală.
Ulterior i s-a încredinţat conducerea „Cantinei partidului”, cum i se mai spunea la acea vreme restaurantului „Bulevard”.
Aşa a ajuns să i se ceară să gătească pentru fostul dictator Nicolae Ceauşescu cu prilejul vizitelor sale în oraşul nostru. A făcut-o de două ori însă Ceauşescu nu s-a atins de mâncarea pregătită pentru cele circa 50-60 de persoane din suita prezidenţială. Nu avea curajul să deoarece fiind bolnav de paranoia se temea că ar putea fi otrăvit.
„ Meniul îl stabilea şeful Gospodăriei de partid, care instruia formaţia de lucru alcătuită din cei mai buni bucătari. Se pregăteau aspicuri, tartine, specialităţi din vânat, cum ar fi sărmăluţele din carne de mistreţ sau căprioară. De supravegherea modului cum se găteşte, se ocupa o brigadă de securitate şi un medic. Am aflat apoi că Ceauşescu nu mânca nimic din ce pregăteam noi. De la Bucureşti venea un ARO cu exact aceleaşi specialităţi şi acea mâncare i se servea, în timp ce invitaţii mâncau ce găteam noi ”, ne-a explicat Costel Stratulat.
Îi place să gătească specialităţi de peşte
Bunicul şi tatăl său au lucrat ca pivniceri, acesta din urmă chiar la cr