Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orlando, la a şasea victorie consecutivă

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 20 octombrie 2009 ·

Orlando Magic - Chicago Bulls 101-98 (meci din pre-sezon)

20.000 de fani au asistat aseară la înfrîngerea suferită de Chicago în faţa celor de la Magic, pe United Center. Orlando s-a impus cu 101-98, ajungînd la a şasea victorie consecutivă în pre-sezon, în timp ce Chicago Bulls a pierdut al doilea meci dintr-un total de 7 jucate înaintea începerii noului sezon.

Slam-dunk-urile şi alley-oopurile au fost pe primul loc al spectacolului, iar actorii principali, Dwight Howard, Vince Carter (Orlando) şi John Salmons (Chicago) s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor.

"Este doar pre-sezonul. Nu ne putem mîndri cu o serie de invincibilitate în această perioadă, pentru că la începutul sezonului, aceste rezultate nu înseamnă nimic", a declarat Howard.

Rashard Lewis (Magic) nu a fost folosit de antrenorul Stan van Gundy din cauza unei suspendări de 10 meciuri pe care a primit-o pentru depistarea unui nivel crescut de testosteron şi care va fi aplicată la începutul sezonului oficial. Derek Rose (Bulls) a fost nevoit să rămînă pe banca de rezerve din cauza unei accidentări la glezna dreaptă.

"Nu voi pierde începutul sezonului sub nici o formă. Sigur voi juca. Sunt cam nebun şi veţi vedea multe din partea mea", a vorbit despre accidentare, Derek Rose.

De-a lungul partidei, au fost nu mai puţin de 23 de schimbări de scor, la capătul cărora, Orlando a ieşit învingătoare.

Washington Wizards - Atlanta Hawks 95-113 (meci din pre-sezon)

Cel mai bun marcator - Randy Foye (Wizards) // 19 puncte

Cel mai bun recuperator - Brendan Haywood (Wizards) // 10 recuperări

Cel mai bun pasator - Jamal Crawford (Hawks) // 9 pase

Oklahoma City - Houston Rockets85-105 (meci din pre-sezon)

Cel mai bun marcator - Kevin Durant (Oklahoma) // 20 de puncte

Cel mai bun recu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 37 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°