Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul Sîntion, pus pe liber de ministrul David

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 2 noiembrie 2007 ·

Pe vremea când era şeful Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul de Interne, procurorul Marian Sîntion era supranumit „Catani al României“. A reuşit, cu sprijinul financiar al Marii Britanii, să pună pe picioare şi să facă să meargă o structură în care nimeni nu credea, menită fiind să lovească în corupţia din poliţie şi administraţie. Devenit mult prea incomod, a fost însă „tras pe dreapta“ în mod discret, iar acum aruncat ca o măsea stricată din ministerul numit pompos „al Internelor şi Reformei Administrative“.

Eliminare, în loc de protecţie Marian Sîntion nu mai este, de ieri, consilier al ministrului Cristian David. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis ieri-dimineaţă cererea ministrului prin care se solicita încetarea detaşării procurorului Sîntion la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Motivul acestei cereri nu este deocamdată cunoscut, însă solicitarea vine la numai o zi după ce Marian Sîntion s-a plâns presei că este filat de mai multe structuri aparţinând chiar ministerului în care lucra. Din acest motiv, Sîntion a cerut protecţie superiorilor săi, susţinând că există suficiente motive să se simtă ameninţat. În loc de protecţie, ministrul David a cerut CSM încetarea delegării procurorului Sîntion în cadrul MIRA. Marian Sîntion se va întoarce la Parchetul General, ca procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism.

Procurorul Marian Sîntion a mai fost implicat într-un scandal asemănător. El a demisionat în urmă cu câteva luni de la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie după ce a acuzat conducerea ministerului că încearcă să muşamalizeze anumite anchete care vizau poliţişti cu funcţii înalte. Pe vremea când era şeful Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul de Interne, procurorul Marian Sîntion era supranumit „Catani al României“. A reuşit, cu sprijinul financiar

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 52 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°