Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invazia tăcută. Ruşii au pus mâna pe resursele României

Publicat in Jurnalul, luni 11 februarie 2013 ·

Un mare fan al preşedintelui rus Vladimir Putin, Vagit Alekperov, este primul oligarh care se apropie vizibil de resursele naturale ale României. Compania pe care o păstoreşte prin marea bunăvoinţă a Kremlinului, Lukoil, a câştigat două concesiuni pe platoul continental al Mării Negre în 2009, iar la finele anului trecut a încheiat o primă fază a explorării. În 2010, o companie canadiană, East West Petroleum Corp., a concesionat patru perimetre în vestul ţării, la graniţa cu Ungaria.

Un an după, s-au aliat cu sârbii de la NIS, controlaţi de gigantul Gazprom, şi au pus la bătaie un plan de explorare. Guvernul român le-a dat acceptul pentru unul din cele patru perimetre şi se aşteaptă o decizie asemănătoare pentru restul de trei în 2013. Nu doar hidrocarburile sunt tentante pentru ruşi, ci şi vântul. Un joint venture între Lukoil şi italienii de la ERG, Lukerg Renew, anunţă investiţii puternice într-o fermă eoliană lângă Tulcea.

Un fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea, declara cu ceva timp în urmă că nu se sperie de prezenţa companiilor ruseşti în economia românească atâta timp cât respectă legile interne şi nu controlează resursele ţării. De la afirmaţia respectivă lucrurile s-au schimbat uşor-uşor, iar capitalul rus începe să îşi facă simţită prezenţa şi în sectorul de explorare sau chiar în energia regenerabilă, iar aceste mişcări sunt foarte vizibile.

Citeste mai mult despre invazia firmelor rusesti in Romania

Citeste si

Bogatia ascunsă a Statelor Unite: 128.000 de miliarde de dolari

Cât costă o autostradă în Europa. Top cele mai scumpe proiecte

Domeniile în care se vor face cele mai multe concedieri în 2013

Locuri de muncă pe vase de croazieră. Cum găseşti un astfel de post

Ce retailer va angaja circa 1.000 de români în acest an

Un mare fan

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°