Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţia fotbalistică a fost reînviată la Paltin

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 2 mai 2013 ·

După aproape zece ani în care comuna Paltin nu a avut o echipă de fotbal, din acest an, câţiva iubitori ai „sportului rege“ au reînviat tradiţia şi au alcătuit o echipă de fotbal care participă la Cupa Sanorom de minifotbal, întrecere care se desfăşoară săptămânal pe terenul sintetic din comuna Boloteşti. SC Consilv Dan SRL şi Obştea Paltin au vrut să demonstreze că fotbalul din zona de munte a judeţului poate fi privit cu ochi buni. Două victorii şi un eşec, acesta este palmaresul formaţiei FC Paltin la întrecerea de la Boloteşti, iar luni, adversara următoare va fi altă echipă accesibilă, Viitorul Lepşa.

Din toamna acestui an, comuna Paltin va avea şi o echipă de fotbal care va evolua în campionatul ligii a cincea. Acest lucru va fi posibil cu ajutorul Primăriei din Paltin, care a obţinut fonduri europene pentru refacerea bazei sportive din comună. De bunul mers al echipei se va ocupa Florică Cocioabă, care va fi sprijinit de profesorul Gheor¬ ghe Dragomir.

Etapa viitoare de la Cupa Sanorom (luni, 6 mai):

12:00 Obştea Topeşti - FC Bătineşti,

13:00 Viitorul Lepşa - FC Paltin,

14:00 Focşani City - Regal Vin Pietroasa,

15:00 Viitorul Focşani - Foresta Broşteni,

16:00 Double Deuce - FC Bîrseşti,

17:00 Agromec Ciorăşti - Băncila Boloteşti,

18:00 Real Clipiceşti – Unirea Ţifeşti,

19:00 Voinţa Pro Rent & Gavrilă - Pantzer Vidra,

20:00 Fanimand - Maresotto Focşani.

După aproape zece ani în care comuna Paltin nu a avut o echipă de fotbal, din acest an, câţiva iubitori ai „sportului rege“ au reînviat tradiţia şi au alcătuit o echipă de fotbal care participă la Cupa Sanorom de minifotbal, întrecere care se desfăşoară săptămânal pe terenul sintetic din comuna Boloteşti. SC Consilv Dan SRL şi Obştea Paltin au vrut să demonstreze că fotbalul din zona de munte a judeţului poa

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°