Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străinii vin cu banii la Bucureşti pentru dobânzi mai mari. "Decât să primească o dobândă de 0,5% pe an în Germania, preferă să plaseze banii aici cu 2,5-3% pe an."

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 august 2013 ·

Străinii care îşi pun economiile în depozite la băncile locale reprezintă cea mai nouă tendinţă pe piaţa bancară, tot mai mulţi nerezidenţi venind cu banii în România datorită dobânzilor mult mai mari faţă de cele plătite de instituţiile de credit din ţările lor de origine, afirmă Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank.

„Sunt mulţi clienţi străini care şi-au adus banii la noi. Decât să primească o dobândă de 0,5% pe an în Germania, preferă să plaseze banii aici cu 2,5-3% pe an. România este percepută ca o ţară stabilă. Nu cred că 2,5% este o dobândă mare, ci este o dobândă realistă“, a declarat Diosi.

Diosi spune că sumele aduse de străini sunt mult mai mari faţă de media unui depozit local, dar că 98% din clien­ţii străini constituie depozite sub plafonul de garantare de 100.000 de euro. Aceşti deponenţi beneficiază de despăgubire integrală de la Fondul de Garantare în situaţia în care o bancă nu şi-ar mai putea onora plăţile.

Şeful OTP spune că nu are cifre exacte privind volumul depozitelor atrase de OTP sau de sistemul bancar local de la clienţi individuali din străinătate. Nici BNR nu publică date defalcate privind depozitele străinilor persoane fizice, acestea fiind însumate în statisticile băncii centrale cu liniile de finanţare primite de băncile locale de la acţionari.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 49 minute
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum o ora
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum o ora
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 48 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Noua președintă a Macedoniei de Nord, candidata dreptei naționaliste, a folosit vechiul nume al țării la depunerea jurământului

Ziare.com acum 41 minute
Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de Nord, a refuzat să pronunţe noul nume al ţării, folosit de la un acord încheiat în 2018 cu Grecia, atunci când a depus duminică, 12 mai, jurământul, relatează AFP. Skopje a ajuns

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

9°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°