Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Daniel Goronea, inspectorul care şi-a asumat misiunea salvării animalelor maltratate

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

Daniel Goronea coordonează echipa din Alba de la nou înfiinţata Poliţie a Animalelor. Într-un judeţ în care nu sunt de neglijat cazurile de animalele tratate cu cruzime, în care problema câinilor vagabonzi copleşeşte autorităţile şi mai ales locuitorii, Daniel Goronea a decis să ia atitudine.

Daniel Goronea este inspector şef la Poliţia Animalelor Alba, unde coordonează o echipă de 12 agenţi şi inspectori. Tânărul spune că noua activitate a reprezentat, la început, o provocare şi pentru el.

„Dintotdeauna mi-au plăcut animalele. Munca la Poliţia Animalelor este genul de activitate care implică multă responsabilitate, muncă în teren, dar şi relaţionare cu oamenii. Noi practic trebuie să verificăm veridicitatea tuturor sesizărilor care ajung la noi, indiferent că sunt scrise sau telefonice. De aceea, mărturiile persoanelor care au fost de faţă sunt cele mai importante, pentru finalizarea anchetei noastre. De multe ori ne-am confruntat cu cazuri în care martorii se feresc să furnizeze detalii sau să dea declaraţii scrise“, explică Daniel Goronea, inspectorul şef de la Poliţia Animalelor Alba.

Misiuni de salvare a animalelor

Inspectorul susţine că cele mai multe misiuni avute de la înfiinţarea Poliţiei Animalelor în Alba au fost de salvare a animalelor lovite. „Mă refer aici atât la câini loviţi de maşini şi abandonaţi cu zilele pe marginea şoselelor, cât şi la animale maltratate cu intenţie de proprii stăpâni sau de persoane străine. Am anchetat şi cazuri de animale căzute în stradă din cauza epuizării fizice. Scopul nostru nu este să luăm animalul de la proprietarul de drept, ci să-l convingem pe om să îndrepte lucrurile, să-l hrănească corespunzător şi să nu-l supună la munci fizice istovitoare “, a mai adăugat Daniel Goronea.

Tânărul susţine că activitatea pe care o coordonează ar fi mult mai eficientă, dacă ar exista în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 37 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 18 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum 16 minute
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 31 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

14°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°