Victor Ponta a ţinut astăzi, în Parlament, un discurs anormal. Nu spun că este bun sau rău, ci doar anormal pentru ţara în care trăim.

Câteva citate din intervenţia pe care am recitit-o cu multă atenţie:

"Aveţi colaborarea totală a opoziţiei faţă de proiectele europene ale României, faţă de intrarea în Schengen".

"Aveţi sprijinul nostru în accentuarea independenţei DNA şi ANI".

"Noul cabinet va avea sprijinul opoziţiei în combaterea contractelor cu băieţii deştepţi din energie".

"Opoziţia va sprijini Guvernul dacă va promova ridicarea salariului minim la 800 sau 850 de RON".

"Obligaţia noastră este să privim spre viitor, să facem altfel politică".

Prin urmare, dl. Ponta a făcut ceva de neînchipuit într-o ţară ruptă în două tabere: a oferit "sprijinul" şi chiar "colaborarea totală" guvernului Ungureanu pe câteva probleme punctuale. Liderul PSD nu a oferit sprijinul lui şi nici măcar al partidului său, ci al întregii opoziţii, ceea ce a făcut cealaltă jumătate a opoziţiei, care nu-şi dăduse consimţământul, să aibă o reacţie nervoasă. Dl. Antonescu a anunţat ruptura "stilistică" dintre domnia sa şi Victor Ponta şi a subliniat că pe el "nu-l reprezintă" discursul partenerului.

De obicei ireconciliabile, tabăra pro-Băsescu şi cea anti-Băsescu au întâmpinat discursul cu aceeaşi stupoare exprimată frust: "A-nnebunit Ponta!" Spargerea unităţii opoziţiei, fie ea şi "stilistică", a provocat bucurie nedisimulată de-o parte, enervare de cealaltă.

Surprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.

Privit din tabăra susţinătorilor puterii, dl. Ponta a avut bărbăţia de a ieşi din retorica isteriei şi a urii, de a depăşi atacul steril şi orb, de a vedea că în afara lozincii "Jos Băsescu!" există viaţă. Ironic şi ipo