Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Occupy London – Occupy Piaţa Universităţii: aceeaşi esenţă, acelaşi mesaj

Publicat in Jurnalul, joi 9 februarie 2012 ·

În contextul mişcărilor sociale ce au loc momentan pe străzile oraşelor din România, o analiză comparativă a contextului internaţional pentru acest tip de proteste ne oferă o perspectivă de ansamblu şi o viziune constructivă asupra direcţiei, neajunsurilor dar mai ales a elementelor comune acestui tip de "revoluţie”. "Jos Basescu, Nu bonusurilor pentru bancheri din bani publici, Stop Roşia Montană, anticipate, anti-capitalism, pro-reforme politice şi nu schimbării de cadre, Solidaritate, Libertate!”. Acestea şi multe altele sunt momentan cererile din pieţele publice a peste 900 de comunităţi din lume, inclusiv în Londra şi Bucureşti. Agenda pare copleşitoare chiar şi pentru cei mai devotaţi activişti. Întrebarea firească apare de îndată ce păşeşti într-una din aceste pieţe: suntem martorii unei revoluţii sau a unei reforme? Mişcările de protest în Londra au început ca răspuns firesc al crizei economice cu care Marea Britanie se confruntă de câţiva ani. Pe 8 octombrie 2008, Alistair Darling (responsabil de politicile financiare şi economice în timpul mandatului lui Gordon Brown) anunţa decizia guvernului de a interveni în sectorul bancar privat cu o investitie de peste 50 miliarde £. Statul urma să deţină acţiuni în aceste bănci, "programul fiind menit să redea încrederea în sistemul financiar şi să poziţioneze sistemul bancar britanic într-o zonă sigură” adăuga Brown în aceeaşi zi. Mai ştiţi pe cineva care recent a invocat acceeaşi "stabilitate economică" ca şi scuză a eşecului? Le-a luat britanicilor mai bine de 3 ani să-şi dea seama nu numai că aceşti bancheri au provocat criza economică mondială intenţionat printr-un rar amestec de incompetenţă şi lăcomie, dar mai ales că nici măcar nu intenţionează să restructureze sistemul bancar ci continuă să exploateze fondurile publice ca o "puşculiţă a unui copil naiv”`(copii naivi find desigur plătitorii de bună credinţă d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 8 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°