Excluderea lui Alexandru Drăghici din partid a fost precedată de şedinţe critice şi statistici. Demonstrând abuzurile din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu a curăţat terenul pentru instalarea lui în istoria partidului.

În analiza „primăverii de la Praga” s-a vorbit prea puţin despre efectele condamnării crimelor stalinismului. La vârfurile Partidului Comunist Cehoslovac (PCC) se cerea adevărul despre execuţia celor 280 de cominternişti după procesele trucate din anii ’50. În vreme ce Antonín Novotný, liderul PCC în 1953, se afla la putere, Gustav Husák (preşedintele Cehoslovaciei în 1968) ispăşise nouă ani de închisoare. Pe acest fond, la începutul anului 1968, Novotný a fost înlocuit cu Alexander Dubček.

Aceste mişcări n-aveau cum scăpa observaţiei liderilor comunişti din Bucureşti.

Tatonări preliminare

Cu disensiunile şi interpretările derivate din procesele staliniste postbelice, abuzurile luptei de clasă şi cultului personalităţii, Ceauşescu fusese într-una la curent. Curând după luarea puterii se pronunţase, în cercurile înalte ale partidului, pentru condamnarea publică a predecesorului sub acuzaţia de cult al personalităţii. Testa astfel reacţiile veteranilor Ion Gheorghe Maurer şi Emil Bodnăraş, după cum i s-a părut martorului Paul Niculescu-Mizil („O istorie trăită”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997). Dac-a văzut că niciunul dintre cei doi nu este de acord, a renunţat, temporar, la idee. Oricât s-ar fi grăbit cu proiectul scrierii unei istorii a partidului, îl vor fi sfătuit aceştia, trebuia încă ţinut seama de concluziile Plenarei Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român din 30 noiembrie-5 decembrie 1961. Căci pregătirea şi regizarea evenimentelor interne de partid intraseră, ca totdeauna, în sarcinile secretarului cu organizatoricul.

Omagiu lui Dej

Iar Ceauşescu enunţase atunci, î