Născut în 1922, Gheorghe Brătescu Jr. avea să ajungă medic, ca şi tatăl său, dar mai ales avea să ajungă, în contra voinţei tatălui, comunist. Student la Bucureşti în plin război mondial, admirînd genialitatea istoricului Iorga (cu care era vecin prin casa părintească), cu o aplecare spre literatura suprarealistă (vezi vizitele pe strada Dogarilor, acasă la dr. Binder, alias poetul Saşa Pană), cu iubiri adolescentine şi cu lecturi marxizante, iată-l pe junele Brătescu, în toamna lui '44, bătînd cu sinceritate şi speranţă la uşile tot mai mari ale partidului, pătruns aşa, ca de-un fior, de ideea că (da, cacofonia aici vine de la sine) comunismul ar putea salva lumea. Merge dimineţile în gară la Văleni (ca să cumpere ziarul Scînteia) şi, pe măsură ce o scaldă tot mai evident cu studiile, se avîntă tot mai adînc în mişcare. Pe 21 noiembrie '44 îşi face prima autobiografie "de partid", iar din 26 noiembrie e deja utecist. Ce urmează ţine de istoria celui mai lung regim criminal din istoria ţării. Brătescu se implică partinic în luptele cu reacţiunea, participă la victoria din 6 martie '45, îşi asumă sarcina organizării mişcării studenţeşti comuniste autohtone, vizitează în vara lui '46 paradisul terestru pe nume Savieţki Saiuz, termină, cu probleme, facultatea şi iată-l, într-un final, ajuns la stadiul superior al evoluţiei umane (aşa părea el atunci), anume revoluţionar de profesie. Printr-un concurs de împrejurări, Brătescu intră în aparatul Ministerului de Externe şi se vede trimis, în octombrie 1948, consilier de ambasadă la Moscova (unde-l înlocuieşte pe Mihai Beniuc!). Ca tot omul, acolo se îndrăgosteşte de-o fată, o studentă româncă pe nume Tania. Doar că Tania nu era chiar o Tania oarecare; întîmplarea face că mama ei era atunci ministru de Externe la Bucureşti şi una dintre cele mai puternice femei ale emisferei comuniste. Cu alte cuvinte, Brătescu devine