Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chioşcuri de pâine tip economat la Dragomirești

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Primăria Dragomireşti – comună situată lângă municipiul Târgovişte – a încheiat un parteneriat cu un producător de pâine, care a deschis în localitate cinci chioşcuri, în satele Dragomirești și Decindeni, unde pâinea şi produsele de panificaţie se vând la preţ de fabrică. Oamenii au posibilitatea să cumpere cu 70 de bani pâinea pe care o achiziţionau înainte cu 1.3 – 1.4 lei, în funcţie de magazin.

“Pe lângă faptul că este mai ieftină, pe mine mă bucură că e mereu proaspătă. De când s-au deschis chioşcurile astea, numai de aici cumpăr pâine, fiindcă e mai bună. Nu mai iau din altă parte, chiar dacă îmi dădea şi pe caiet și plăteam când luam pensia. Economisesc cam 30 - 40 de lei pe lună și, la pensia mea de 450 de lei, înseamnă ceva. Pot să cumpăr un kilogram de zahăr, unul de ulei și să plătesc și apa ”, ne-a mărturisit o bătrânică.

Pâine la jumătate de preț

Foarte bucuroși că s-au deschis aceste chioșcuri sunt și elevii de la școli, fiindcă au acum posibilitatea să-și cumpere diferite produse pentru masa din pauze – cornuri cu gem, cu ciocolată, covrigi etc. ”Se face coadă în fiecare zi. Toți vrem să ne luăm ceva de mâncare. Sunt produse ieftine și bune. Dimineața, chiar și pe frigul ăsta din ultimele zile, cornurile și covrigii sunt calzi”, spune Andreea, elevă în clasa a VII-a.

Cele cinci puncte de distribuție a produselor de panificație au fost deschise în zone extrem de circulate din satele Dragomirești și Decindeni – lângă școli, stații de autobuz și chiar în apropierea bisericilor. ”Sper ca hotărârea pe care am luat-o, prin înființarea acestor chioșcuri, să rezolve măcar în parte scumpirea produselor agricole care îngreunează teribil cosul zilnic al fiecărei familii. Mă bucur foarte mult că, pe lângă ajutorul pe care sper că l-am dat cetățenilor prin acest proiect, am înființat și cinci locuri de muncă, fiindcă vânzătoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 13 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 49 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 44 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°