Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare la catolici Duminică sunt Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 18 mai 2013 ·

În fiecare an, la 50 de zile dela Sfintele Paşti, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Rusaliile, Pogorârea Sfântului Duh, respectiv a Sfântului Spirit. Este, de asemenea, sărbătoarea întemeierii bisericii.

În acest an, Paştele romano-catolic a fost sărbătorit în 31 martie. Prin urmare, Rusaliile sunt stabilite în 19 mai. Duminica Cincizecimii (Dominica Pentecostes, Piatidesiatniţa) sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade totdeauna la 10 zile după înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii. Este totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dinţii comunitate creştină din Ierusalim. Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare.

De Rusalii se împodobesc casele, în semn de bucurie

Nu numai ca vechime, ci şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paşti. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul catehumenilor. Ca şi la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgâne de teatru. Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei, aşa cum se face până azi, obicei moştenit de la evrei, la care Cincizecimea era şi sărbătoarea pr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 22 minute
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 5 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 2 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°