Să uiţi trecutul? Renan deja era de părere că ceea ce leagă o naţiune este mai degrabă o uitare împărtăşită decît o memorie comună. Dar şi această "uitare" este o lucrare a memoriei şi nu o simplă amnezie. Mai aproape de noi, Timothy Garton Ash propune soluţia "mesomneziei". Mai uşor de spus însă decît de făcut. Ce trebuie deci să faci cu trecutul ca să-ţi (re)găseşti libertatea şi fericirea? (Mai ales cînd acest trecut este comunismul, iar trecutul din spatele acestui trecut nu mai este nici el un pămînt ferm al rememorării aşa cum ai fi crezut.) Acelaşi Timothy Garton Ash identifică cel puţin opt idealuri în numele cărora se practică interogarea trecutului: adevărul, dreptatea, recunoaşterea responsabilităţii sau vinei, împiedicarea unor noi încălcări ale drepturilor omului, consolidarea relaţiilor democratice, însănătoşire, purificare, împăcare. Or, după cum ştiu deja de multă vreme cititorii Dilemei, "adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea", ca să nu mai vorbim despre drepturile omului, democraţia şi celelalte de pe lista lui Ash. Care dintre toate acestea este atunci idealul nostru, viziunea noastră reflexivă despre viitor în numele şi din perspectiva căreia să aşezăm trecutul în istoria asumată a neamului? Mă uitam zilele trecute la sîrbi, unde acest trecut este încă o prezenţă explozivă în viaţa cotidiană. O colegă, de pildă, care a venit la "Centrul de decontaminare culturală" (sic!) unde mi-am lansat cartea, era să fie bătută de taximetristul pentru care toţi cei care au de-a face cu acest centru sînt nişte trădători de patrie. (Pe de altă parte, în ziarul Danas din 27 noiembrie a apărut afişul cu care albanezii au drapat de curînd Kosovo şi care reprezenta un bărbat îmbrăcat în uniformă militară sîrbească pe cale să taie gîtul unui băiat gol aflat la picioarele sale. Deasupra cumplitei imagini stătea scris: "Do not allow criminals to come b