Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LA NOAPTE Institutele Culturale îşi deschid porţile

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 ·

13 institute şi centre culturale din Bucureşti organizează un maraton nocturn la ediţia a V-a. British Council, Centrul Ceh, Institutele Cervantes, Goethe, Vito Grasso, Francez sau Polonez au pregătit concerte, expoziţii, spectacole de teatru, lecturi bilingve şi jocuri de societate.

Coordonat anul acesta de Forumul Cultural Austriac, evenimentul adună peste 50 de manifestări în această noapte ce se vor derula timp de mai bine de 14 ore în opt locuri din Bucureşti.

Organizatorii împreună cu Green Revolution vor pune la dispoziţie 60 de biciclete echipate nocturn, care vor putea fi închiriate dintr-un punct special amenajat pe strada Arthur Verona, lângă Biserica Anglicană. Doritorii sunt rugaţi să se inscrie în prealabil la adresa: office@austriacult-bucuresti.ro trimiţând: nume, prenume şi CNP. Bicicletele vor putea fi ridicate în baza cărţii de identitate în intervalul 19.00-21.00 şi vor fi înapoiate în intervalul orar 2.00-4.00.

Cursa specială RATB pentru Noaptea Institutelor Culturale va parcurge traseul Piaţa Presei - Piaţa Universităţii, pe arterele: Bd. Mărăşti, Bd. Aviatorilor, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Dacia, Bd. Carol, Bd. Magheru, in intervalul orar 20.00-04.00 şi este gratuită.

Kazantzakis şi Pessoa, lecturi bilingve la ICR

Un moment inedit al Nopţii (ora 20.00) îl reprezintă lecturile bilingve, română-greacă şi română-portugheză, din seriile de autor Nikos Kazantzakis şi Fernando Pessoa ale editurii Humanitas. Lavrentia Karamaniola va citi din Nikos Kazantzakis, iar Dinu Flămând şi Daniel Perdigaõ din Fernando Pessoa.

De asemenea, vor citi din volumele lor scriitorii Claudiu Komartin, Nora Iuga, Doina Ioanid, Andra Rotaru, Daniel Bănulescu, Sorin Despot, Teodor Dună şi Stoian G. Bogdan. Traducerile vor fi asigurate de actuala grupa de bursieri din cadrul ICR, proveniţi din Italia, Polonia, Germania, Spania, Chile ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul - FOTO

News.ro acum 23 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 30 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 23 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 56 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 25 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°