În vârtejul vieţii, amestecul straniu
de bine şi rău, aparent deşart,
doar Absolutul este deplin, eliberându-se.
Pe pereţii templului dansează
spectre terifiante, ridic felinarul,
în adierea vântului, doar umbrele goale.
Continui să merg pe marginea
prăpastiei de lumină,
un cer lichid cade printre pietrele arse,
sunete plăcute urcă în soare,
gheţarii muntelui
schimbă pietrele în nestemate, @N_