Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Băsescu şi Adrian Severin, printre cei mai bogaţi europarlamentari

Publicat in Antena 3, luni 6 iunie 2011 ·

Viaţa de europarlamentar e grea. Mai tot timpul plecat de acasă, discursuri peste discursuri, petiţii şi memorii. Dar recompensele sunt pe măsură... Adrian Severin a câştigat anul trecut 75 de mii de euro numai din salariul de europarlamentar. A încasat bani din 7 surse însă, iar averea pe care o declară a trecut de un milion de euro. Nici Elena Băsescu nu o duce rău. A încasat tot 75 de mii de euro de la parlamentul european.

Adrian Severin are 20 de conturi în şase bănci diferite din România şi din străinătate, în care se află peste un milion de euro. Din care aproape 150.000 de euro încasaţi anul trecut. Potrivit declaraţiei de avere pe 2010, Severin a avut încasări din şapte surse de venit, pe lângă indemnizaţia de la Parlamentul European.

De la trei universităţi din ţară a primit peste 15 mii de euro, iar pentru consultanţa acordată la două firme mai bune de 22 de mii de euro, în timp ce funcţia de europarlamentar i-a adus aproape 75 de mii de euro. Şi Elena Băsescu şi-a sporit averea în 2010. Ea a încasat aproape 75.000 de euro ca membru al Parlamentului European. Iar valoarea estimată a bijuteriilor deţinute de europarlamentarul PDL s-a dublat, de la 10.500 de euro la 22.500 de euro.

Un alt europarlamentar, Sebastian Bodu are, în plus în 2010, faţă de 2009, 120.000 de euro. El şi-a extins activitatea în domeniul agricol, devenind proprietarul a 50% dintr-o fâneaţă de 1.400 de metri pătraţi.

Cât a încasat Adrian Severin în 2010:

74.364 de euro de la Parlamentul European

5.381 de euro de la Universitatea Titu Maiorescu

4.112 de euro la Universitatea Bucureşti

6.061 de euro de la Institutul Ovidiu Şincai

7.000 de euro de la Institutul de Arbitraj al Olandei

11.825 de euro de la Curtea de Arbitraj Bucureşti

5.000 de euro de la firma Unicredit International

17.500 d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 2 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 36 minute
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 3 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum o ora
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 4 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°