Actuala criza mondiala, plecata din America, avandu-si baza de lansare in supraconsum, a devenit posibila in secolul XXI, cand obezitatea a inceput sa loveasca fara mila fiinte umane si economii. Pentru ca si economiile au aratat ca pot fi obeze: umflate cu depasiri de consumuri productive, cu deficite mari si cu inflatii perfide.
Pe oameni, insa, excesul de consum impins catre viciu, cu multiplele lui stari - pana la cele extreme, exprimate prin mania cumparaturilor si prin nesabuinta - ii loveste de doua ori. Mai intai e lovita sanatatea; apoi sunt lovite bugetele de familie.
Dar dictonul latin "E o masura-n toate" mai are o fateta. Daca excesul de consum e periculos, la fel de periculos este si subconsumul. In orice sens ar fi depasita linia de echilibru, in sus ori in jos, loviturile sunt naprasnice. Iar dimensiunile raului produs depind intotdeauna de cat de putin sau de cat de mult este intrecuta masura. In cazul subconsumului, consecintele apar pe multiple planuri. O buna parte a populatiei planetei, pentru care consumul nu este structurat optim sau macar adecvat, nu numai ca se lupta cu bolile, dar suporta si deprimarea morala produsa de austeritatea fortata. Mai departe, consecintele se regasesc in activitatea economica, pentru ca nici performantele tehnice si nici eficienta nu pot fi obtinute cu oameni demoralizati, care aduc cu ei la munca povara grijilor de acasa. Iar acum, in vremuri de criza, cei saraci - condamnati la subconsum - vor fi si mai saraci.
Problemele economice, sociale, politice ale oricarei tari - mari, medii sau mici; bogate ori sarace; dezvoltate sau in dezvoltare - sunt legate prin miliarde de fire de consum. Desigur, sunt legate si de productie. Este un lucru cert ca productia, in masura in care isi asigura structuri functionale, eficienta tehnica si eficienta economica, scotand pe piata bunuri si servicii performan
