Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare indemnizaţie de şomaj din Cluj: 3.088 lei pe lună

Publicat in Ziua de Cluj, marți 17 decembrie 2013 ·

Indemnizaţia cea mai consistentă aflată în plată se ridică la 5.755 de lei, plătiţi unei persoane din judeţul Botoşani care a ocupat postul de director adjunct la o societate comercială, precizează ANOFM.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează că, pe lângă indemnizaţia de aproape 6.000 de lei, în 2013 au mai fost în plată alte 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei, nouă dintre acestea în Bucureşti. În Cluj, cea mai mare indemnizaţie este de 3.088 de lei, lunar.

Trei dintre cele 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei sunt mai mari de 4.000 de lei, două dintre acestea fiind plătite în capitală, iar una, în Braşov.

Astfel, pe locul al doilea în topul celor mai mari indemnizaţii de şomaj este un fost director economic din capitală, care primeşte lunar 4.833 de lei, urmat de un fost director tehnic, tot din Bucureşti, care are o indemnizaţie de 4.356 de lei, şi de un fost director de program din Braşov, pentru care se plătesc lunar 4.239 de lei. În Bucureşti, mai sunt în plată, printre altele, o indemnizaţie de şomaj de 3.907 lei, pentru o persoană care a ocupat funcţia de recepţioner contractări-achiziţii, una de 3.630 de lei pentru un fost director economic şi o alta, de 3.594 de lei, pentru un fost manager financiar. Alţi 3.589 lei sunt plătiţi lunar, tot ca indemnizaţie de şomaj, unui fost asistent manager, 3.494 lei pentru un fost expert în management de activităţi investiţionale, 3.254 de lei pentru un fost consilier / expert / inspector / referent / economist în management, iar 3.207 lei, unui fost specialist în resurse umane. O altă indemnizaţie, de 3.853 de lei, este în plată în judeţul Argeş, pentru o persoană care a lucrat ca manager de proiect. În Timiş, un fost consilier economic beneficiază de o indemnizaţie lunară de 3.636 de lei, iar în Cluj sunt plătiţi lunar 3.088 lei unei persoane care a fost direc

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 4 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 3 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°