Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONFERINŢĂ Renaşterea CS Universitatea Craiova: prezentarea noului proiect şi a celor care vor readuce echipa în Liga I

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Oraşul care în ultimii doi ani nu a avut nicio reprezentantă de fotbal în primul eşalon românesc are acum două echipe. După ce Adrian Mititelu a înregistrat Universitatea Craiova luni, la Federaţia Română de Fotbal, municipalitatea din Bănie îşi prezintă noul proiect.

Erik Lincar (antrenor): „Odată ce ai participat la meciurile Craiovei pe stadion, nebunia te copleşeşte. Sunt onorat că mi s-a propus să antrenez această echipă, care trebuie să devină mare. Ne vom reuni pe 10 şi vom pleca într-un cantonament, eu sper să am rezultate de la început!“.

Olguţa Vasilescu (primar): „Ne-am asigurat că investitorii au potenţial şi o imagine foarte bună. Am căutat persoane care nu s-au mai implicat în fotbal până acum şi care iubesc Universitatea Craiova.

Cei care au avut de suferit până acum au fost suporterii Universităţii, care de doi ani nu au mai urmărit campionatul intern pentru că nu mai joacă Universitatea Craiova şi nu mai are niciun rost. Ne-am bătut pentru ca această echipă să aibă renumele pe care-l merită. Lincar nu a prezentat nicio echipă pentru că nu vrea să strice surpriza de la reunirea lotului şi pentru că încă suntem în discuţii pentru jucători. Vom avea echipe de juniori de la CS Universitatea Craiova“.

Laviniu Beze: ƒ„Vrem să redăm Universităţii Craiova statutul naţional prin care să impună respect. Este un proiect făcut pentru Craiova şi pentru dezvoltarea Craiovei. Nu vom urma modelul românesc de a ne implica în scandaluri şi de a da sfaturi tehnice staffului. Proiectul este făcut împreună cu Consiliul Local şi în spatele lui sunt cei mai buni consultanţi pe care îi cunosc. Domnul Andrici va fi investitor, Domnul Craioveanu va fi directorul nostru de imagine. Mizăm pe domnul Coduban şi Lincar, conducător şi antrenor. Bugetul este de 1, 5 milioane de euro şi vrem ca Universitatea Craiova să revină cât mai repede acolo unde îi este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 25 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 24 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°