Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Se va da un verdict în cazul doctorului Ghimiș, abia în septembrie

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Președintele Colegiului Medicilor afirmă că ancheta la care este supus medicul este lungă și complicată. Familiile au depus plângerile și îl acuză pe doctor de neglijență în serviciu. Chirurgul riscă pierderea dreptului la liberă practică.

Ancheta realizată de Colegiul Medicilor (CM) în cazul doctorul Iulian Ghimiș, fostul șef al Secției de Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău este departe de a se finaliza.

El este acuzat că n-ar fi îngrijit-o pe Anina Albuț, tânăra de 32 de ani din Săucești care a decedat în urma unor arsuri provocate de explozia unei butelii, dar și de faptul că nu a răspuns la telefon, deși era de gardă la domiciliu, în cazul profesorului de Educație Fizică, Marius Vrânceanu, care și-a pierdut brațul stâng în urma unui accident de tren.

Antoaneta Stângă, președinta CM, afirmă că audierile durează mult timp, iar expertul care va decide dacă Ghimiș este vinovat sau nu se va pronunța abia la începutul toamnei.

„Ancheta este în derulare, nu stagnează, însă se va lungi până prin luna septembrie. Trebuie chemați la audieri câte doi medici la fiecare ședință și sunt foarte mulți. Toți cei care și-au pus parafa pe fișele medicale ale pacienților sunt chemați în fața comisiei", a declarat președinta Stângă.

Familiile reclamante și-au pierdut speranța

În schimb, familiile care au avut necazuri din pricina medicului Ghimiș sunt sceptice în ceea ce privește obținerea unui verdict obiectiv din partea anchetatorilor.

„Mi-e frică că nu o să se întâmple nimic și medicul va profesa bătându-și joc și de alți pacienți. Nu cred că va primi vreo sancțiune în conformitate cu greșelile pe care el le-a făcut! Nu cred că un medic al Colegiului îi va da altui medic vreo sancțiune. Doar sunt colegi...", a afirmat cu năduf Alexandra Vrânceanu, soția profesorului rămas fără braț.

Nici Florin Alexa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°