Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cehii bogaţi ar putea fi taxaţi suplimentar pentru a acoperi deficitul bugetar

Publicat in Ziarul Financiar, marți 26 iulie 2011 ·

Ministrul ceh al finanţelor Miroslav Kalousek este pregătit să majoreze impozitul pentru persoanele cu venituri mari ca măsură temporară pentru reducerea deficitului bugetar, scrie publicaţia online Czechposition.

Până în prezent, Kalousek a respins categoric creşterea impozitului pe venitul personal pentru cei cu venituri mari. Majorarea contravine ideologiei partidului său şi convingerii sale că taxarea progresivă este contraproductivă. Ministrul i-a în cosiderare creşterea impozitului pentru a asigura consensul public privind măsurile de austeritate şi solidaritatea coaliţiei de guvernământ, formată din trei partide politice.

"Având în vedere că toată Europa este în contradicţie cu programul nostru politic, pe care-l apăr cu tărie, mă pot imagina spunând: Vă cer vouă, oameni educaţi, de succes şi muncitori, o solidaritate mai mare în timpul unei perioade de transformări. În alte cuvinte, cer sprijin pentru un nivel de taxare pregresivă mai ridicat", a afirmat ministrul.

Kalousek va majora impozitul personal dacă cel mai mic dintre partidele de guvernare VV acceptă unificarea TVA la 19%, propunere respinsă de partid miercuri, când cabinetul a dezbătut proiectul pentru bugetul pe 2012. Liderii partidului VV susţin că vor lua în considerare unificarea TVA dacă sunt impuse impozite mai mari persoanelor cu venituri lunare de peste 90.000 de coroane (3.685 de euro).

În prezent, guvernul impune TVA de bază de 20% şi o taxă redusă de 10% pentru alimente, cărţi şi unele servicii. Impozitul pe venit este de 15%, iar cel pe profit de 19%.

Ministrul ceh al finanţelor Miroslav Kalousek este pregătit să majoreze impozitul pentru persoanele cu venituri mari ca măsură temporară pentru reducerea deficitului bugetar, scrie publicaţia online Czechposition.

Până în prezent, Kalousek a respins categoric creşterea impozitului pe venitul personal

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 10 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°