De la o vreme, unele posturi de televiziune se ocupa intens de Institutul Cultural Roman, de un mic ponei roz cu svastica sub coada, de imaginea tarisoarei si de Horia Roman Patapievici.
Nu e o dezbatere de experti. Cind e vorba de patrie, de banul public si de hirjoneala politica toti sintem experti. Toti avem la degetul mic tehnicile amorului de glie. Kamasutra patriotica ne umbla prin vine, ne mina in lupte grele, ne baga la o adica in cremenal. Privirile devin sumbre, tonul batos, intre indignare, solemnitate si hartag.
Trei lucruri ma contrariaza cind vad asemenea spectacole:
1. Primul: confuzia intre iubirea de tara si linguseala baloasa. E confuzia celor care – vorba lui Caragiale – „in loc s-o iubeasca (e vorba de tara, n.m.) si s-o respecteze ca pe o mama cuminte, onesta si severa, o curteaza, o magulesc si o exalteaza ca pe o batrina cocheta, nebuna buna de tocat". Adica nimeni nu se indoieste ca un caraghios de tip Vadim e patriot.
Osanaua e un simptom garantat. Ce n-ai voie e sa te intristezi de netrebniciile autohtone, sa te infurii sau sa injuri. Nu exista iubire disperata, exista doar ohtatura dulceaga si lesinul teatral.
Patriotismul acesta apara o instanta abstracta, dar nu da doi bani pe valorile ei palpabile: cinta plaiul si sarmaua, dar il baga pe Eminescu in balamuc, ii impinge in exil pe Caragiale, Enescu, Brancusi, Eliade, Ionesco si Cioran, iar pe Noica, Maniu, Gh. Bratianu si atitia altii in puscarie.
Patriotismul acesta crede ca Vacaroiu e o valoare reprezentativa pentru Romania, in vreme ce Patapievici e o rusine. Ca Paunescu e un calup de moralitate, iar ceilalti intelectuali niste scursori.
2. Al doilea: faptul ca, in viata multora, incruntatura prevaleaza asupra bucuriei. Seara de seara, ecranele televizoarelor noastre sint pline de tot soiul de insi nervosi, ca
