Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc vrea sa-si asume raspunderea pentru legea salarizarii

Publicat in Romania Libera, joi 21 mai 2009 ·

Guvernul Emil Boc vrea sa iasa din hatisul reglementarilor cu privire la lefuri prin asumarea raspunderii pentru legea salarizarii unice a bugetarilor. Pe de alta parte, pentru proiectul de lege care interzice cumulul pensie-salariu, blocat la Senat, Executivul nu are nici o solutie.

Cabinetul Boc intentioneaza sa-si asume raspunderea in fata Legislativului pe legea salarizarii unice, a declarat presedintele executiv al Sindicatului "Cartel Alfa", Romel Neagu, la finalul discutiilor de la Ministerul Muncii. De aceea, premierul Emil Boc ar fi cerut ca discutiile legate de acest proiect sa fie finalizate pana pe data de 20 iunie, respectiv cu zece zile mai devreme decat data stabilita initial, pentru ca Executivul sa-si poata asuma raspunderea inainte de incheierea actualei sesiuni parlamentare.

Premierul Boc a declarat ieri, la negocierile dintre sindicate si reprezentantii guvernamentali, ca este nevoie de "o singura lege a salarizarii in sistemul bugetar, adica pentru toate persoanele care sunt platite din fonduri publice, direct sau indirect", fara a se mai face vreo diferenta intre cei platiti din fonduri proprii sau de la buget. Vicepresedintele Aliantei Sed Lex, Razvan Bordeanu, a fost nemultumit insa de lentoarea cu care avanseaza negocierile si de faptul ca "nu se poate ajunge la o concluzie". Bordeanu a spus ca in grila de salarizare pentru bugetari au fost cuprinse, deocamdata, intre 12 si 16 functii, din cele 270 care trebuie incluse.

In ceea ce priveste grila de salarizare, Anton Hadar, presedintele Federatiei "Alma Mater", a declarat ca profesorii universitari nu vor accepta sa coboare sub treapta 10 in aceasta grila de salarizare, in conditiile in care ministerul propusese scaderea acestor coeficienti.

Daca autoritatile dovedesc ceva mai multa fermitate in privinta adoptarii legii unice de salarizare, nu acelasi luc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 10 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°