Mai simtim si acum, cati mai suntem, cum cadeau, asemenea fructelor coapte, cuvintele cu care venea inspre noi George Constantin in Furtuna, montata la Bulandra. Dupa cum nu am uitat santul acela Mai simtim si acum, cati mai suntem, cum cadeau, asemenea fructelor coapte, cuvintele cu care venea inspre noi George Constantin in Furtuna, montata la Bulandra. Dupa cum nu am uitat santul acela sangeriu ce ocolea scena, ducand cu el carti, globuri terestre, ca pe tot atatea sipete ale memoriei. Sa-i spunem acestui tulburator univers zamislit de Liviu Ciulei scenografie? O facem, uneori, pentru ca nu avem incotro. Cred, insa, ca multora le va fi tot mai greu, dupa ce au vazut filmul realizat de TVR1 Liviu Ciulei - scenograf, cu concursul si sub semnatura marelui artist. Decorurile sale nu au fost niciodata, nici in napastuitii ani ai inceputului "realismului socialist", doar un adapost al personajelor, un "spatiu de joc". O lume misterioasa ne intampina de fiecare data. Secretele ei se lasau insa, imblanzite, pe masura ce eroii isi traiau viata ce le-a fost data. Am vazut filmul despre care scriu ca pe un album daruit de cineva impreuna cu privilegiul de a-l rasfoi stiind ca, peste umarul nostru, priveste insusi creatorul. Cu binecunoscuta-i eleganta a modestiei, era acolo pentru a nu ne rataci in traversarea unei intregi epoci de modernizare, de "reteatralizare a teatrului" - concept de care isi va lega numele - de smulgere a acestuia din inertia unui realism al reperelor mediocre. Liviu Ciulei a adus in teatrul nostru si in cel al lumii nu semne care abia asteapta sa fie descifrate si nici lesnicioase citate culturale. El a vazut teatrul ascuns din pliurile culturii, de aceea a indraznit sa inalte nu numai stilizate decoruri arhitecturale, ci sa evoce si dantelaria baptisteriului Domului din Florenta, turlele unei biserici, volutele gratioase ale Art-Nouveau-ului, tain