Trei pompieri militari care intervin, miercuri, pentru stingerea incendiului izbucnit într-o hală de deşeuri, inclusiv substanţe periculoase, de pe platforma fostei fabrici Aro din Câmpulung Muscel au fost transportaţi la spital după ce au suferit arsuri, transmite Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, în timpul intervenţiei pentru lichidarea incendiului trei pompieri militari care acţionau în subsolul halei au suferit arsuri de gradele doi şi trei pe mâini şi pe faţă şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel.
Prefectul de Argeş, Cristian Soare, a precizat, la rândul său, că cei trei pompieri urmează să fie transferaţi la Spitalul Judeţean din Piteşti.
Conform reprezentanţilor ISU, intervenţia pentru stingerea incendiului care a cuprins hala este dificilă din cauza fumului dens şi inecăcios, iar în timpul acţiunii o parte din acoperişul depozitului s-a prăbuşit peste deşeuri.
"Intervenţia continuă, se încearcă localizarea focului, acţionându-se cu şase autospeciale. La faţa locului sunt şi trei ambulanţe SMURD şi o autopspecială cu aparatură care stabileşte calitatea aerului, dacă acesta conţine sau nu substanţe toxice. Sunt deşeuri textile, uleiuri, mase plastice, nu avem confirmarea că în depozit sunt şi cianuri", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, precizând că în sprijinul echipajelor din Argeş va veni şi un echipaj de pompieri de la ISU Vâlcea.
Mădălina Epure a mai spus că în timpul intervenţiei în hală au explodat mai multe recipiente cu deşeuri.
Angajaţii firmei din Iaşi cărora le aparţine depozitul susţin că deşeurile de cianură ar fi depozitate într-o altă hală de pe platforma Aro decât cea care a luat foc.
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în jurul orei 11.00, la acoperişul unei hale de depozitare a m