A trecut o generatie de cand guvernul olandez a anuntat, spre surprinderea generala, ca va tolera comertul si consumul de droguri usoare. Argumentele erau simple si de bun-simt: tolerand comertul cu marijuana si hasis, statul neutralizeaza traficul la negru, iar faptul ca drogurile usoare sunt accesibile oricui va face ca numarul celor care ajung sa foloseasca droguri dure sa scada. Argumente similare celor invocate in momentul legalizarii prostitutiei. Vecinii Olandei nu au fost insa multumiti de asta si ani de zile au facut presiuni asupra Olandei pentru a pune capat acestei tolerante. Toleranta este, de altfel, termenul potrivit, pentru ca in termeni strict legali comertul cu droguri nu este in realitate permis in Olanda, iar cultivarea lor e interzisa. Exemplu al complexitatii mentalitatii batave, cafenelele care arboreaza deasupra usii denumirea Coffee Shop pot vinde iarba de fumat, insa numai in proportie de 5 grame pentru fiecare client, iar acel hasis nu poate fi produs in Olanda.

Tot asa, paradox al Europei cu identitate compozita, in Olanda pot fi cumparate hasis si marijuana, dar, trecand granita in Belgia sau Germania, cumparatorul depistat de politie poate avea mari probleme. Asa se face ca Amsterdam a devenit una dintre marile destinatii turistice ale Europei, insa nu pentru muzeele sale sau pentru frumusetea orasului (cu totul remarcabila, de altfel). Foarte multa lume e atrasa acolo de doua lucruri: drogurile si Cartierul Rosu, cu femeile vii expuse in vitrine. De cand majoritatea est-europenilor pot calatori fara viza a aparut si un alt spectacol: cel al maselor de turisti cu bani putini, care vin mai mult sa se uite. Desigur, nu la Muzeul Van Gogh sau la cel de arta veche unde sunt expuse majoritatea tablourilor lui Rembrandt, ci in cartierul de langa gara, unde sunt expuse femei despuiate care iti fac cu degetul din vitrina sa te