Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu le răspunde liderilor USL: „Discuţia despre un referendum validat de CCR  nu este scandal“

Publicat in Adevarul, miercuri 12 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat, miercuri, la declaraţiile liderilor USL care au urmat anunţului său privind un nou referendum, subliniind că îi invită la o dezbatere civilizată.

„Contrar obiceiului, o să încerc o explicaţie pentru afirmaţiile pe care le-am auzit astăzi, şi anume legat de obiecţiunile mele cu privire la nerespectarea referendumului din noiembrie 2009. Ele au fost etichetate de lideri ai USL ca fiind scandal şi mahalagism. Sper ca dezbaterea publică să nu continue în aceşti termeni, pentru că discuţia despre democraţie, despre un referendum validat de CC nu este scandal. Este obligaţia politicienilor responsabili să pună în aplicare rezultatele referendumului“, a precizat Traian

Băsescu, pe aeroportul Otopeni, înainte de plecarea la Bratislava la Summit-ul şefilor de stat din Europa Centrală.

Preşedintele a mai subliniat necesitatea unui dialog care să se desfăşoare public. „Românii trebuie să ştie ce li se pregăteşte din punct de vedere constituţional şi trebuie să ştie dacă votul lor validat de Curtea Constituţională are valoare sau nu are Eu cred că trebuie să aibă“, a conchis şeful statului.

Întrebat miercuri cum comenteazã demersul preşedintelui Traian Băsescu, care a anunţat că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral, Victor Ponta a răspuns: "Un nou scandal. Trebuie să mai şi muncim, că scandaluri am tot avut în ultimii ani. Ce vrea domnul preşedinte...e cetăţean, are dreptul, foarte bine. Noi vom îndemna cetăţenii să vină la referendum şi să voteze "Da", domnul Băsescu îşi va îndemna susţinătorii să vină să voteze "Nu". Tragem linie şi vedem dacă au fost mai multe rãspunsuri de "Da" decât de "Nu", a spus Ponta, la finalul întâlnirii liderilor USL care a avut loc în această dimineaţă la Senat.

Liderul PSD a mai spus că este dreptul preşedintelui să f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 32 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 17 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°