Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul sexual care a zguduit universitatea ministrului Educației. ”Te invit la mine, facem o cafea…tu ești regina”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 mai 2012 ·

În 2008, la trei luni după încheierea oficială a înscrierilor la facultate, o jurnalistă a încercat să se înscrie la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”. Președintele universității s-a arătat dornic să-i accepte dosarul, cerând în schimb discreție maximă și o întâlnire la el acasă.

Momcilo Luburici, un președinte de universitate generos

Jurnalista de la Realitatea TV, care s-a dat drept o tânără dornică să aibă studii universitare, s-a întâlnit de două ori cu președintele instituției, Momcilo Luburici: prima dată în biroul acestuia, la universitate, iar apoi într-un restaurant.

Ofertă generoasă: Școală, cazare și serviciu

”Crezi că un om la nivelul meu s-ar preta la bani? Asta e o universitate la care nu se admite așa ceva. Mie mi-ar plăcea să beau o cafea cu tine”, îi cere Luburici la prima întâlnire, când reporterul îi spune că ar vrea să-și arate recunoștința oferindu-i bani. La a doua întâlnire, la cafea, președintele universității plusează: nu numai că o înscrie ilegal, dar îi oferă și loc de muncă, și cazare în cămin.

”Tu ești regina!”

”Îmi place de tine, poftim”, îi spune el fetei, când ea întreabă de unde atâta bunăvoință. ”Momentul în care devii studenta mea trebuie să te consider studentă și să fie o distanță față de tine. Astăzi pot să-ți fac curte, că nu ești studenta mea”, e convins președintele universității creștine. Când prinde mai mult curaj, o invită pe tânără la el acasă, pentru o cafea ”ca lumea”. ”Și mai discutăm, și atunci am să mă uit mai mult la degetele tale…” Jurnalista îl întreabă dacă va fi un cadru intim, iar bărbatul îi răspunde: ”Cadrul tu îl stabilești. Tu ești regina. Nu fac nimic ce te-ar putea supăra sau necăji, asta să fii sigură”.

În 2008, când a fost realizată înregistrarea, Corina Dumitrescu, ministrul propus de guvernul Ponta pentru portofoliul Educației, era deja rector al Un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 31 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°