Spitalul "Panait Sârbu" nu are bani să plătească, în solidar cu asistenta Florentina Cîrstea, daune de peste 4,3 milioane de euro în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, neavând altă asigurare decât pe cea de malpraxis, care, în 2010, era de 500.000 de euro.
Purtătorul de cuvât al Spitalului "Panait Sârbu", Doru Pană, a explicat, pentru MEDIAFAX, că singura asigurare a unităţii, cea de malpraxis, vizează "practica medicală defectuoasă, nu priza defectă".
"În principiu, spitalul nu are bani disponibili pentru astfel de lucruri. Nu există bani pentru astfel de lucruri în spitalele de stat din România. Nu ştiu cum se va proceda. (...) Poate că spitalul poate fi închis, iar un expert judiciar sau lichidator să spună că spitalul este al celor care au câştigat procesul. Nu ştiu, vom vedea când va fi pronunţată decizia definitivă", a spus Doru Pană.
Acesta a precizat că a aflat sentinţa din presă, spitalul neprimind deocamdată o hotărâre oficială. "Din cele ce am văzut în presă daunele ar fi de peste patru milioane de euro, spitalul nu cred că are tot anul patru milioane de euro. (...) Nu avem o hârtie oficială cu ce ar fi de plată şi cum ar fi de plată. În orice hotărâre judecătorească ar trebui să se ţină cont de cum sunt finanţare unităţile sanitare din România", a mai spus Pană.
Spitalul "Panait Sârbu" nu are bani să plătească, în solidar cu asistenta Florentina Cîrstea, daune de peste 4,3 milioane de euro în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, neavând altă asigurare decât pe cea de malpraxis, care, în 2010, era de 500.000 de euro.
Purtătorul de cuvât al Spitalului "Panait Sârbu", Doru Pană, a explicat, pentru MEDIAFAX, că singura asigurare a unităţii, cea de malpraxis, vizează "practica medicală defectuoasă, nu priza defectă".
"În principiu, spitalul nu are bani disponibili