Oricine a copilarit in marginea Bucurestiului recunoaste specia: smenarul, bisnitarul, smecherul.
Indivizi de care oamenii onesti din mahala se fereau, pina cind aveau nevoie de ceva, de un Kent pentru ca trebuiau sa mearga la doctor, de o butelie pentru ca nu se mai gaseau, de o pila la sectie sa inregistreze masina, de o pila la bandele de cartier pentru ca li s-au furat retrovizoarea si stergatoarele.
Acum au ajuns sa fie invitati la presedinte si sa candideze pentru primaria generala.
A spune ca Marian Vanghelie aduce mahalaua in spatiul public reprezinta o mare nedreptate. Nu mahalaua, ci scursurile ei. Acel tip de individ care intr-o societate asezata ar ramine mereu la usa si ar fi privit cu neincredere.
Mahalaua a fost si este o lume asezata, populata de oameni cinstiti si de golani, intre care diferenta e clara. In mahala traiesc instalatorul, strungarul, buticarul, soferul, frizerul, invatatorul, preotul. Si pe linga ei, indivizi care nu fac ceva anume, traiesc, se invirt, se descurca.
Criteriul de diferentiere este la nivel de bun simt.
L-ai primi pe Becali in casa sa iti repare chiuveta? L-ai lasa pe Vanghelie sa te tunda, sa iti umble cu foarfeca pe linga timpla? Poti sa ramii crucit in fata tupeului lor, pot sa te uimeasca prin vivacitate si boscorodeli, dar nu i-ai primi in casa.
Marginali in marginea Bucurestiului, au triumfat in tranzitie si au ajuns in centru.
Burghezia veche si asezata ii priveste cu teama: de unde au iesit astia!? Oamenii cumsecade din mahala spun cu amaraciune: uite, al dracu` golan, unde a ajuns!? Golanii ratati isi vad, cu ochii impaienjeniti de alcool si droguri, visul la care nu vor ajunge: tot respectu`, sefu`! Respectul, de altfel, este
cuvintul care apare obsesiv la ei, asa cum apare obsesiv in textele manelistilor. Parintii lor, ta